Ielele. IV

     Sunt a IV-a! Cea de sfârşit de vară. Mi-am acumulat doza de soare, diferit, mult mai calm, nu exagerat. L-am lăsat să mă ducă pe o aripă ce ma furat din peisaj total. Sunt pusă pe idei, sunt pusă să gândesc mai mult la ce nu mă ajută deloc pentru a face loc gândurilor de care o să am nevoie. Am acumulat soarele pentru a încărca luna care mă ţinea trează, pentru a vedea drumul spre casă, dar în timp ce noaptea se epuiza, sticla era din ce în ce mai goală, tutun mereu rămânea, iar soarele era la geam când eu deja adormeam. Sunt pusă pe creat fantezii reale şi imagini ce nu ţin de o poveste pe care o cunosc, ci de o poveste la care vreau să ajung. Am nevoie de un punct final. Degeaba scriu despre asta acum, dar simt că este ca o listă pe care o voi citii şi mă va face să realizez că nu vreau să mă dezamăgesc.

    Să plec! Ăsta este punctul final pentru viitorul apropiat la care vreau sa ajung. Unde? Contează? De ce? Pentru că mintea mea rebelă aşa se va liniştii. Partea spirituală se va încărca din poveştile lăsate în urmă. Da, doar poveşti vor rămâne, faptele deja m-au înşelat, iar puterea de a le duce până la capăt nu ştiu cât o să mai vrea să fie de partea mea. Poveşti…toţi ajungem poveşti, înrămaţi în imaginea din spatele ochilor, color sau incolor. M-am străduit să fiu o poveste color, pană nu am mai avut culoare nici pentru mine. Vreau ca povestea lor să îmi rămână în culoarea ei naturală, + sau – negru. Vreau ca ei să mă cunoască fără ca defapt să ştie ceva concret. Doar că unii pleacă, alţii rămân, eu rămân şi de asta îmi este cel mai urât, rămân cu un vârtej de amintiri pe care nu ştiu dacă vreau să il păstrez.

    Am o valiză, arunc totul în ea, o leg cu lanţuri şi o voi pune aproape de mine, ăsta este leacul. Nu le dau foc, nu le împart înapoi, le păstrez pentru a-mi potolii dorinţa de a mă uita, pentru o perioadă, în trecut cu ele chiar lângă mine. E un test. Poate…trebuie să îl trec.

---

Aparat de măsurat cuvinte.

Le aşez, dar nu se cântăresc.
Le aşezi şi iţi dă corect.
Eu ascult şi mă întreb
Oare am un defect?
Încă ascult şi realizez
Că mai am timp să repet.
Dar…
De ce persoane superioare
Îmi sunt mental inferioare?
Şi mă întreb din nou
Oare nu îi doare?
Pune-ţi şi tu o întrebare
Care să înceapă cu “oare…”,
Crede-mă că nu doare.
Apoi…
Priveşte în ansamblu orice întrebare
Şi gândeşte un răspuns pe care
Îl va afecta pe cel pe care nu îl doare.
Şi dupa…
Caută întrebări în fiecare ochi
De om rătăcit prin nori,
Ce ţi se pare ţie nelămurit,
Ce ţi se pare dezinteresat
De ce senzaţie i-ai da
Dacă l-ai întreba ceva.
Chiar dacă l-ai atenţionat
De durerea ce o poate acumula,
Pentru că el e doar…
O marioanetă fără dureri de cap.
Şi după ce a fost întrebat,
O întrebare fără de cap:
“Oare cine e oarecare?”
Să îşi dea seama că nu se aştepta
Să ajungă să se întrebe :
“Oare sunt un oarecare?”

Privat: Dialog activ/pasiv. 14-04

– Sufletul. 

– Organe…

– Minţile lor/noastre..

– Univers cu puţina ură.

– Şi pentru că asta e vârsta reală a lui “de ce”.

– Real că noi trăim pe un val de întrebări, dar spune tu de ce tu şi nu eu, de ce eu şi nu tu? Defapt de ce noi?

– Şi pentru ce şi de ce ei nu?

– Pentru că ei nu văd de ce, ei nu simt de ce, dar ei fac parte din “de ce?”.

– Orice am face, orice am spune nu este destul cât să le dărâme lor zidurile…ziduri pe care le aproprie zi de zi de noi…oare ei vor să le spargem?

– Oare spiritul lor de foc ar primii două făclii ce uşor se sting când ei nu simt nimic?

– Sau dacă am deveni deodată uraganul care îi stinge dintr-o dată făcându-i să nu mai simtă nimic decât dezastru şi să ajungă dependenţi cataclism sau poate…

– Sau poate ne-am linişti reciproc? Dacă toate întrebările şi toate lucrurile mici s-ar stinge şi în locul lor s-ar aprinde focuri continue de orgasme etice şi minţi erotice…ce am face?

– Atunci orice bucată din noi se va reproduce într-o epică furtună de emoţii ce se vor contopii şi vor devenii scântei între noi şi ale lor trupuri.

– Negaţie şi tentaţie. Definitoriu şi ascuns uneori păcat capital şi secret de mormânt…dacă nu ai noştri atunci ai cui? Ştiu, suntem zgârcite.

– Ne pecetluim în palma lor, vrem mereu de ei să fim atinşi pe al nostru corp complet dezinhibat. Fiori şi hormoni, fără puterea de a ne opune, vrem să fim complet luate de (sau pe) al lor val.

– Confuze neatinse şi intrigate nespuse, vorbe gândite la fel ca răzbunări, jocul de a întoarce moneda în acelaşi fel, trăim un adevărat deliciu când intră în al nostru joc, dar în momentul în care ne iau prin surprindere simţim un gust mai mult decât amar, iar pe şira spinârii ne încearcă un adevărat foc care parcă ne despică.

– Şi constantăm că aşteptăm ce poate deja există: totul sau nimic.

---

În colaborare cu pirateindream. Împreuna suntem ”Piraţi de plumb”.